Seara e zi și ziua e seară, de acum înainte totul este inversat, pentru că iadul dă înapoi când pășesc eu pe el, paradisul este acolo unde mă aflu, când mă gândesc la noi doi și la Dumnezeu între noi, al treilea.

Am plantat doi cireși japonezi, unul a înflorit, unul nu a înflorit, dar am avut grijă să plantez și un smochin, și am făcut un soi de feng shui din pietre albe în jurul fiecăruia, ca iubirea să înflorească în ciuda tuturor celor care se opun celor trei (eu, tu și Dumnezeu).

Mă simt vie și luminoasă, mai ales că au început și leandrii pe care îi ud să înflorească, și în ciuda tuturor crimelor interzise ale celor al căror nume nu-l mai putem rosti, care, culmea, mă apasă, dar n-am devenit rinocer.

Paradisul este cu siguranță acolo unde mă aflu, fie că e peronul din gară, fie că e peronul din terminalul de la autobuz, fie că e una din cele două sau trei, bineînțeles, trei case, în care mereu mă aflu în mod aleator și cheltui din bani mai mult pentru familie, decât pentru mine.

Pentru mine am adunat o bibliotecă, mare, mare, mare, în care sunt cărți care ar trebui citite, dar sunt citite fie pe sferturi, fie pe jumătate, fie uneori în mod miraculos, în întregime. Am încercat Frumusețe și întristare de Kawabata, dar mă întristează, pentru că sunt frumoasă, și blestemată, și pentru că, bineînțeles, paradisul este acolo unde mă aflu, și unde doar ecoul mă aude cum răsună înapoi când cânt numai când rămân singură în castelul de la Buftea, de lângă palatul Stirbey, unde țiganii poluează fonic și unde eu învăț franceză, și fac curățenie, ca un fel de prințesă Cenușăreasă abandonată, și mai nou, mereu moare cineva din familie.

Și acum sunt în casa numărul doi, apartamentul înconjurat de mult verde, lângă Herăstrăul care vara asta a secat (după atâtea inundații era cazul să mai și sece), unde stau doar două zile pe săptămână și două nopți și unde am un calendar cu citate pentru fiecare zi, și citatul de azi este, evident "Paradisul este acolo unde mă aflu" (Voltaire).

Anul ăsta au murit doi cocosi, și am un cocoș tânăr, care este bătut de toate găinile. Nu mă mai miră nimic, am văzut cocoși în toate ipostazele anul acesta, mă mir că a fost anul calului, și nu anul cocoșului. Așa l-am tratat și probabil îl tratez și eu pe Cant-autor, dar într-o zi se va transforma în Shogun și mă va salva din casa unde totul moare, și nu cresc alte plante decât planta banilor. Pentru că, de ce nu, paradisul este acolo unde mă aflu, și el își dorește paradisul, pentru că tusea îl ține în iad, de la atâtea țigări, cred și eu.

[to be continued]